Degeaba incercam sa dam jos kilogramele in plus daca evitam sa facem sport. Fara exercitii, se intampla fie ca dieta sa nu functioneze cum ar trebui, fie sa nu slabim de unde ne dorim. Miscarea nu le dauneaza nici celor care arata foarte bine. De ce? Te ajuta sa arati mai bine (un corp tonifiat prin sport este mult mai atragator decat un corp „nesportiv”, la aceeasi greutate).
- Întăreşte sistemul imunitar. Exerciţiile regulate ajută la combaterea radicalilor liberi. În momentul în care faceţi mişcare transpiraţi şi eliminati toxinele. S-a demonstrat ştiinţific că sportul întăreşte sistemul imunitar, multe studii relevând faptul că cei care practică regulat sport, nu se mai îmbolnăvesc atât de repede de răceli, gripe, iar viruşii nu se mai instalează cu repeziciune în corp.
- Ajută memoria. O dată cu exerciţiile, se oxigenează mai bine şi creierul. Veţi gândi astfel mai rapid şi mai clar: dacă învăţaţi, de exemplu, un dans nou, conexiunile de la nivelul creierului vor fi mai rapide şi veţi reţine mult mai repede.
- O viaţă sexuală mai activă. O dată cu exerciţiile fizice, îmbunătăţim şi circulaţia sângelui, care irigă mai bine ţesuturile anumitor organe ale corpului. Vă veţi bucura mai mult de sex, creşte intensitatea sexuală, nu numai pentru că slăbiţi şi vă simtiţi mai bine, dar şi pentru că aveţi mai multă încredere în dumneavoastră.
- Duşmanul cel mai de temut al stresului. Cu cât faceţi mai mult sport, cu atât veţi face mai bine faţă anxietăţii, stresului şi depresiilor. Atunci când faci sport, apar schimbări psihologice importante, datorate şi schimbărilor hormonale care au loc în timpul practicării sportului: serotonina, dopamina şi endorfina fiind eliminate de creier în corp, starea de bine şi calm instalându-se cu rapiditate.
- Dormiţi mai bine. Atât timp cât faceţi sport cu doua ore înainte de culcare în mod regulat veţi dormi buştean.
- O piele mai curata. Exercitiile fizice regulate imbunatatesc circulatia sangelui si face ca nutrientii sa ajunga sa hraneasca pielea. In felul acesta, veti avea din ce in ce mai putine probleme cu acneea. Un alt motiv pentru care pielea se curata mai repede este si acela se va si oxigena foarte bine.
- Tonificati muschii. Cu cat faceti mai mult sport, cu atat veti avea muschi mai bine definiti. Nu stiti niciodata cand trebuie sa va bazati pe ei.
- Va da mai multa incredere. Nu numai in propria persoana, dar veti fi perceput ca o persoana mai pozitiva, isteata si mai binevoitoare, in comparatie cu altele.
- Mai multa energie. Veti avea mai multa energie sa va bucurati de viata.
- Ganditi-va la toate bunatatile pe care vi le veti permite sa le mancati. Daca faceti sport in mod regulat, puteti, de exemplu, sa mancati ciocolata fara sa va simtiti vinovat. Cu un program regulat de sport veti slabi sanatos. Secretul este sa te tii de treaba si sa fii constanta in practicarea lor.
- Pentru o inima „nemuritoare”. S-a dovedit ca sportul reduce colesterolul negativ din organism (care blocheaza arterele), reduce tensiuinea arteriala, ajuta la functionarea optima a tuturor muschilor inimii (evitand infarctul, atacul de cord) si diminueaza sansele de a forma cheaguri de sange (tromboza).
- Astm mai usor de suportat. Multa lume care sufera de aceasta afectiune are tendinta de a evita sportul! Insa specialisti in medicina sportiva au descoperit faptul ca miscarea alaturata unui tratament medicamentos corespunzator pentru aceasta boala poate fi de ajutor pentru cei care sufera de astm si poate diminua simptomele severe ale acestei boli.
- Sportul tine sub control diabetul. Cei care sufera de diabet si nu tin un regim strict de viata risca o multime de complicatii, in special de boli cardiovasculare grave. Astfel, pentru a preveni complicatiile care ar putea aparea in urma acestei boli, specialistii recomanda miscarea pentru reglarea nivelului de insulina, scaderea colesterolului negativ si reglarea tensiunii arteriale, care ar putea conduce la boli fatale de inima. Avand ca efect o greutate echilibrata, o circulatie a sangelui optima, dar si reducerea nivelului de stres, sportul ajuta la imbunatatirera calitatii vietii unui diabetic.
- O sarcina mai usoara. Cu exceptia cazurilor in care sarcina prezinta riscuri extrem de mari, orice femeie poate face miscare. Fie ca vorbim de exercitii mai usoare, mai mult de relaxare, fie ca vorbim de aerobic, fitness, inot si alte astfel de exercitii, telul este unul singur: o sarcina mai usoara si o silueta impecabila chiar si dupa nastere.
- Sportul – un rol important în prevenirea cancerului. S-a demonstrat faptul că peste 35% din decesele cauzate de cancer sunt direct relaţionate de obezitate şi sedentarism, conform centrului de cercetare al cancerului din Seattle. Antrenamentul fizic s-a dovedit a mări viteza trecerii alimentelor prin colon, deci de a reduce timpul în care toxinele rămân în organism. Supraponderalii au tendinţa de a avea nivelul de insulină crescut, ceea ce înseamna un risc mai mare de dezvoltare a tumorilor. Sportul pentru femei este ca o „oază de sănătate”, mai ales că s-a demonstrat că reduce nivelul de estrogen din corp, un hormon care dă naştere cancerului de sân, una dintre primele cauze ale deceselor în rândul femeilor.
- Tinereţe fără bătrâneţe?! S-a dovedit ştiinţific că sportul are un puternic efect anti-aging. Sportul acţioneaza asupra sistemului nervos ca un regenator şi are efect preventiv, reducând riscul deteriorării sistemului nervos, îmbunătăţind memoria şi gandirea şi functiile plămânilor. Cele mai recente descoperiri au arătat că cel mai mare duşman al sănătăţii nu este îmbătrânirea, ci sedentarismul.
- „Mens sana in corpore sano”. O dată cu exerciţiile, se oxigeneaza mai bine şi creierul. Veţi gandi astfel mai rapid şi mai clar: daca învăţaţi, de exemplu, un dans nou, conexiunile de la nivelul creierului vor fi mai rapide şi veţi retine mai repede.
- Sportul – „pansament” pentru artrita reumatoidă. Exerciţiul regulat şi intens (aerobic şi exerciţiul cu greutăţi) realizat de pacienţi suferind de artrita reumatoidă îi ajută pe aceştia să depăşească cu bine toate task-urile zilnice şi le asigura o stare de bine.
Te-au convins sa faci sport? Conştientizezi că sportul merită un loc în viaţa ta?