Cât de benefice sunt artele marțiale în educația copilului

Ju Jitsu Traditional

Iaijutsu si Kenjutsu

Antrenori/Instructori

Bogdan-2

Bogdan Alexandru

Instructor

Greta

Margarita Pușcaș

Instructor

Horia-1

Horia Flucuș

Instructor

Gabi

Gabi Radu

Instructor

John Doe

Designation

If you are looking for some awesome, knowledgeable people to work with, these are the guys I highly recommend. Their friendliness and result-driven approach is what I love about them.

Articole interesante

Trebuie să fie primul din clasă. Trebuie să facă dans, pictură, engleză şi înot. Trebuie să devină un om de succes. Părinţii din societatea actuală vor totul pentru copilul lor. Din păcate, această tendinţă aduce tot mai mulţi copii în cabinetele medicilor neurologi, cu dureri de cap, anxietate sau chiar depresie. Stresul a devenit o prezenţă şi în viaţa copiilor noştri. „Societatea în care trăim pune o presiune extremă şi pe copii, școala pune presiune pe ei. Părinţii intrând în caruselul competiţiei vor să facă numeroase activităţi, să fie primii, să meargă la olimpiade. Lucrurile acestea îi stresează pe copii. Din păcate, unii dintre ei clachează înainte de a ajunge să evolueze în viaţă. Înainte de vârsta de liceu, sunt adolescenţi care au probleme pentru că nu sunt înţeleşi. Fiecare copil are dinamica lui de învăţare. Are abilităţile lui. Nu trebuie să fie de 10 pe linie, că nimeni nu e. Din păcate, copiii de azi sunt suprastimulaţi şi lipsiţi de afectivitate. Ei sunt extrem de obosiţi, au tulburări de somn. Acesta este mecanismul principal prin care vedem depresie la copilul adolescent, ceea ce poate că în urmă cu 10 ani nu vedeam”, ne-a declarat dr. Raluca Teleanu, şef secţie Neurologie Pediatrică, Spitalul de Copii „V. Gomoiu”.
COPILUL SPUNE STOP PRIN BOALĂ
Copiii obosesc şi nu ştiu să spună stop. „În momentul în care spun stop, spun prin boală”, atrage atenţia dr. Raluca Teleanu. Un copil nu ştie să-şi asume sentimentele şi să spună „Mama, eu nu mai pot!”. Copilul poate spune „Îmi place să merg la dans, pictură şi înot”, dar nu mai doarme, are dureri de cap. „La neurologie pediatrică, jumătate din consultaţiile pe care eu le am sunt cefalee psihogenă. Sunt copii cu oboseală cronică, cu un program infernal de viaţă”, ne mărturiseşte dr. Raluca Teleanu.
INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ, PE PRIMUL LOC
Referitor la dorinţa părinţilor de a dezvolta inteligenţa copiilor, medicul neurolog Raluca Teleanu consideră că „este foarte importantă în lumea asta inteligenţa emoţională şi nu neapărat cea academică. Dacă ai un IQ obişnuit, poţi fi un om de succes dacă ai un EQ foarte bun. Inteligenţa emoţională – EQ este cea care te face un om realizat. Împlinirea vine din inteligenţa emoţională”. Pentru a le dezvolta inteligenţa emoţională este important ca, de mici, copiii să fie învăţaţi să empatizeze, să înveţe răbdarea, să fie sociabili, să se integreze, să le pese de oamenii din jurul lor. Iată ce înseamnă inteligenţă emoţională!
Sunt convinsă ca dacă ar fi să punem deoparte câte o sumă de bani, cât de micuţă, de fiecare dată când nu avem chef de antrenament, probabil că mulţi dintre noi am fi acum niște oameni puţin mai bogaţi.Toţi am simţit măcar odată sentimentul de lene şi asta nu este obligatoriu rău, ce este rău este faptul că mulţi dintre noi se complac aşa. „Lasă că mă duc de mâine”, „astăzi am avut mult de învățat ”, „mai trebuie sa trec de un nivel la jocul...” sunt doar câteva din scuzele pe care le-am folosit fiecare dintre noi de-a lungul timpului pentru a trage chiulul la un antrenament. Este o modalitate obişnuită prin care organismul nostru se protejează împotriva acţiunilor care îl obosesc, dar dacă privim de aproape situaţia, ne dăm seama că nu avem nici un motiv să renunţăm, ba din contră trebuie să ne zbatem, să răzbim şi într-un final să mergem să ne facem antrenamentul.
Cu totii am auzit de cuvantul japonez “Sensei” dintr-o varietate de surse. Fie din filme (cel mai probabil), fie din documentare, fie datorita participarii la cursuri de arte martiale. In traducere directa „Sensei” inseamna „o persoana inaintata”, dar cea mai uzuala traducere este aceea de „profesor”, „indrumator”, chiar si cea de „mentor”. De regula, orice dojo (spatiu considerat a fi sacru, dedicat studierii, practicarii si perfectionarii artelor martiale) are in fruntea sa un Invatator, un Sensei. Intr-un stil de arte martiale, Sensei-ul are, gratie muncii de zeci de ani, un rang avansat in ierarhia disciplinei respective, rang materializat de regula prin mai mult de 3 trese aurii pe centura neagra. Dar dincolo de toate aceste manifestari cu caracter extern, material, haideti sa vedem ce anume face ca un Sensei sa fie Sensei.
  • Ridicarea performantelor fizice a copiilor;
  • Fortificarea organismului copiilor in conditii de clima specific zonei;
  • Dezvoltarea increderii in sine, a imaginii de sine, dezvoltarea spiritului de echipa, a comunicarii si cooperarii, etc.
Dezvoltarea capacitatilor:
 
  • Fiziceprin activitati ca: inviorare, crosul taberei, sa ne aparam simplu si eficient, intreceri si jocuri de rezistenta, izometrie si indemanare, etc.
  • Psihice si de comunicareprin: jocuri de cunoastere, de creativitate, de cooperare, distractive, de incredere si de destindere.
  • Abilitati sociale: sunt un loc unde se pot forma prietenii indelungate si cei mici ajung sa cunoasca si alte persoane diferite de ei. Copiii invata cum sa traiasca intr-o comunitate si sa isi imparta sarcinile, sa isi rezolve singuri conflictele si sa coopereze cu ceilalti prin activitati non-competitive. Este un loc in care pot sa isi imbunatateasca socializarea si comunicarea eficienta.
  • Independenta: invata cum sa se descurce departe de casa, sa preia initiativa. Este primul pas in cladirea autonomiei. Este momentul in care nu trebuie sa se mai gandeasca la ce zic sau cred parintii, ci pot sa fie ei insisi si sa isi asume faptele si deciziile. Isi pot dezvolta calitatile de leaderi.
  • Incredere in sine: cei mici au aici ocazia sa descopere ce le place sa faca, competente ce le pot avea pe tot parcursul vietii si pe care le pot perfectiona in timp. Aici putem vorbi despre abilitati sportive, aventuriere, in aer liber sau talente artistice. Spiritul aventurier se poate reflecta si in deschiderea spre a incerca lucruri noi.
Cand este pregatit? O intrebare frecventa a parintilor este daca cel mic este pregatit sau nu sa mearga. Raspunsul este ca nu exista o varsta fixa, depinde foarte mult atat de copil, dar si de parinte.De multe ori parintii sunt chiar mai reticenti decat copiii cand vine vorba de a sta separati o perioada de timp. Ganditi-va insa nu numai la beneficiile pentru copil, dar si dvs. veti avea mai mult timp pentru sine si veti fi pregati incet pentru perioada „cuibului gol”, care vine cu pasi mai repezi decat poate ati vrea.Daca insa vreti sa va asigurati ca cel mic este gata pentru asta, puteti incepe cu perioade mai scurte – sa experimentati cum este sa doarma o noapte la un prieten sau la bunici, marind treptat numarul de nopti. Este indicat sa incepeti cu cineva in care atat dvs., cat si copilul, sa aveti incredere. Apoi nu iti ramane de facut decat sa asculti numeroasele povesti minunate cu care se va intoarce acasa!
Mitsugi Saotome Shihan 8 Dan Aikikai: "Pe când eram uchi-deshi la O-Sensei, toata lumea trebuia sa poarte hakama la practica, incepând din prima zi când paseau pe saltea. Imi amintesc cu claritate ziua in care am uitat hakama acasa. Tocmai ma pregateam sa pasesc pe saltea pentru a incepe practica, purtând doar dogi-ul, cand O-Sensei m-a oprit: "Unde iti este hakama?" m-a intrebat sever: "Ce te face sa crezi ca poti primi lectia maestrului tau imbracat doar in lenjerie intima? Chiar nu ai nici un simt al realitatii? E clar ca iti lipsesc atitudinea si eticheta necesare pentru a putea pasi pe calea artelor martiale. Du-te de-o parte, stai jos si priveste antrenamentul!" A fost doar una din multele mustrari pe care avea sa mi le faca O-Sensei. In orice caz, neatentia mea l-a determinat pe acesta sa ne tina o lectie dupa antrenament cu privire la semnificatia hakama. Ne-a spus astfel ca aceasta era o piesa vestimentara a celor care studiau Kobudo si ne-a intrebat daca vreunul dintre noi stie motivul pentru care exista sapte pliuri in hakama. "Acestea simbolizeaza cele sapte virtuti Budo" a spus O-Sensei. "Ele sunt jin (bunavointa), gi (onoare sau dreptate), rei (curtoazie si eticheta), chi (intelepciune, inteligenta), shin (sinceritate), chu (loialitate), si koh (pietate). Regasim aceste calitati la samuraii care s-au remarcat in trecut. Hakama este un indemn sa meditam la adevarata natura a Caii Razboinicului (Bushido). Faptul de o purta reprezinta o traditie care s-a transmis din generatie in generatie. Aikido s-a nascut din spiritul Bushido, iar in practica noastra trebuie sa ne straduim sa slefuim aceste sapte virtuti traditionale."
Rândurile de mai jos descriu un ideal. Nu mă aştept ca eu sau altcineva să le poată împlini perfect, dar ce fericit e copilul pentru care ele sunt o realitate în familie! Ce-ar trebui să înveţe copilul în cei şapte ani de-acasă? Limbi străine? Engleză, germană sau chineză? Nu sunt atât de importante. Putem să-l iniţiem în ştiinţe, să facem experimente chimice în bucătărie, să-l ducem în toate orăşelele cunoaşterii din lume şi să-i cumpărăm mii de cărţi. Dar dacă lecţiile esenţiale nu sunt învăţate, așa că nici asta nu va conta aşa de mult. Putem să-l învăţăm să împartă jucăriile cu alţii, să doneze, să fie tolerant. Însă nici asta nu e suficient. Care sunt, de fapt, lecţiile esenţiale din primii șapte ani de viață? Răbdarea: când îl învăţăm pe copil să aştepte liniştit, să amâne satisfacerea unei plăceri, să îşi urmeze scopul cu perseverenţă, să nu bată din picior pentru că „toate” i se cuvin doar lui, am pus o piatră extraordinară la temelia caracterului sau. Bunătatea: una din primele lecţii pe care i le-am dat fiului meu, şi a prins, în parte pentru că a văzut exemplul în familie, în parte datorită firii lui sensibile, a fost să nu râdă niciodată de nimeni. L-am învăţat să se poarte frumos cu copiii, mai ales faţă de cei cu nevoi speciale, să nu râdă, ci să poarte de grijă. Să nu invidieze: cunoaşteţi adulţi care reuşesc să aibă o relaţie omenească cu cineva doar atunci când respectivul este… un pic mai prejos decât ei? Altfel, sunt roşi de invidie. Noi, ca părinţi, trebuie să fim cu luare aminte, să nu comparăm, să nu încurajăm excesiv spiritul de competiţie. Cel mic e bine să înveţe că îşi este suficient sieşi exact aşa cum este, iar darurile şi avantajele altora nu-i vor ştirbi din calităţile lui. Bună cuviinţă: este una dintre lecţiile de la sine-înţelese pentru cei şapte ani de-acasă. Însă doar o mamă vă poate spune cât de dificil e ea de predat, cât de multă consecvenţă îţi trebuie să îi predai copilului bune maniere, respect pentru oameni şi bunurile lor şi o purtare frumoasă în public. Din nou, pilda comportamentului părinţilor va vorbi mai mult decât o mie de cuvinte. Să nu îşi urmărească doar propriul interes: de obicei ne învăţăm copiii să facă orice ca să le fie bine, iar un astfel de sfat pare ciudat. Atunci când îl învăţăm pe cel mic să vadă şi folosul celuilalt, să lucreze în echipă, să se bucure de binele celui de lângă el, într-un cuvânt, să fie altruist şi empatic, i-am dat un dar nepreţuit pentru toată viaţa! L-am învăţat să semene sămânţă de prieten! Autocontrolul: este una dintre cele mai preţioase lecţii. Ce bine-ar fi dacă toţi am reuşi să ne-o însuşim. Eu recunosc că îmi lipseşte: este unul din lucrurile pe care vreau să le consolidez în mine în următoarea perioadă. Visez la un corp mai suplu (dacă îmi voi controla pofta de mâncare), visez să fiu o mamă mai blândă pentru copiii mei (dacă îmi voi controla tonul şi vocea), o gospodină mai organizată (dacă îmi voi controla obiceiul de a pierde vremea pe Facebook). O gândire optimistă: iată încă o lecţie care se prinde din „zbor”. Când în casă pluteşte optimismul, copilul va învăţa să gândească pozitiv prin imitaţie. Reversul e valabil. Dacă ne lăsăm măcinaţi de gânduri rele, dacă suntem permanent îngrijoraţi şi sumbri, la fel va deveni şi puiul nostru în timp. Lecţiile acestea enumerate mai sus nu le-am inventat eu. Le-am găsit scrise într-o carte veche, un text de mii de ani, foarte cunoscut, pe care am îndrăznit să îl parafrazez. Cartea este de fapt o scrisoare adresată Corintenilor, iar rândurile reprezintă o descriere a iubirii. Ar fi fost de ajuns să spun că lecţia esenţială a celor şapte ani de-acasă este să îi învăţăm pe copii ce e dragostea, dar pentru asta, nu-i aşa, e nevoie de o viaţă întreagă. Sursa: http://www.totuldespremame.ro

ANTRENAMENT PLĂCUT!









Pentru detalii intrati pe pagina de Contact